28 Aprilie 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu vă invită în data de 13 mai 2025, ora 14:00 – la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic ASF. Seminarul cuprinde prezentări interactive, prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul educaţiei financiare, pieţei de capital şi pieţei pensiilor private.


Invitați speciali la sesiunea 13 mai 2025:

Ieronim ȘTEFAN - licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate, și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde, din 2024, coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect.

Dragoş GHEORGHE – cu o experiență de peste 18 ani în industria bancară, până la numirea sa ca Director Executiv și Membru Directorat BCR Pensii, a ocupat diferite poziții cheie în zona de Corporate Banking în instituții bancare de prestigiu, cum ar fi BCR și Citibank.  La BCR Pensii, Dragoș gestionează modelele de business digital și strategiile de marketing și vânzări, dar este implicat și în proiectele de educație financiară, promovând un comportament financiar responsabil, în care economisirea pe termen lung este esențială pentru o viață confortabilă și la vârsta pensionării.

Răzvan POPP - economist, ocupă funcția de Șef Serviciu al Serviciului Transparență și Raportări Emitenți, Direcția Generală – Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, structură care asigură supravegherea obligațiilor de raportare a emitenților și respectarea drepturilor acționarilor. A absolvit cursurile facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București, specializarea Cibernetică Economică. Din anul 2006 lucrează în cadrul autorității cu atribuții de supraveghere, autorizare și reglementare a pieței de capital (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară). Cu experiență în piața de capital de aproape 15 ani, și-a desfășurat activitatea, în principal, în zona de supraveghere a emitenților (societăților admise la tranzacționare). Debutul în cadrul autorității a fost în structura de supraveghere electronică a tranzacțiilor, pe funcția de referent de specialitate, respectiv specialist. Ulterior, a ocupat pe rând funcția de Șef Serviciu în cadrul structurii care asigură supravegherea obligațiilor de raportare a emitenților și respectarea drepturilor acționarilor (Serviciul Monitorizare Investigare Emitenți), Consilier în cadrul Cabinetului Președintelui C.N.V.M., Consilier în cadrul Cabinetului Vicepreședintelui A.S.F. – Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare și Director al Direcției Contestații și Protecția Investitorilor.

-